f a s h i o n.

  

 DA! E un subiect foarte mediatizat în rândul tinerelor din ziua de azi, începând cu 17 şi terminând cu X ani. Şi mie îmi place şi nu zic 'nu' niciodată unei serii rapide de shopping. Mi-e greu să refuz până şi un banal "looking". Mulţi oameni spun că nu are rost să te uiţi, dacă nu cheltuieşti nici măcar un leu. Păi tocmai... în cazul meu, orice clipă monotonă îşi găseşte alinarea prin magazine, se pierde printre rafturi şi umeraşe, printre preţuri care urcă până la cer şi printre mult aşteptatele reduceri. Dau un telefon, două şi trebuie să găsesc pe cineva care să fie la fel de dornic ca şi mine să-şi clătească ochii prin magazine. Pentru mine e o activitate extraordinar de plăcută, chiar şi relaxantă. 

 De cele mai multe ori, recunosc, mă amăgesc! Spun asta pentru că văd multe lucruri care-mi plac nespus de mult, nu îmi trebuiesc neapărat, dar mă cred în stare să fac loc în şifonier pentru absolut orice. 

 Şi fiecare obiect vestimentar nou achiziţionat îmi stârneşte un interes fantastic: încep să mă probez ca o nebună, să defilez în faţa oglinzii, să văd cu ce poate fi asortat, accesorizat. 

 Când răsfoiesc reviste, păţesc cam acelaşi lucru: zăresc o mulţime de ţinute, care purtate până şi pe stradă sunt adevărate eye-catchers. Îmi place! Îmi place să ştiu ce se poartă, dar totodată şi cu ce îmi şade mie bine. Şi astfel le îmbin. 

 Nu am un stil anume: depinde de starea în care mă aflu. Uneori îmi place să fiu elegantă, deşi asta nu implică neapărat o pereche de pantofi lăcuiţi cu toc de doisprezece. Elegant în mintea mea înseamnă până şi o simplă cămaşă, un pantalon negru sau alb (de ce nu?) până la glezna; cât despre culori, nu mă "arunc" în chestii ţipătoare la o ţinută elegantă. Poate doar o nuanţă aprinsă de roşu pe buze, care poate fi suficientă pentru a întoarce priviri. Îmi mai place la nebunie şi acel aer de mister, pe care l-aş împrumuta de la oricare din doamnele care îl poartă cu o graţie şi o fineţe desăvârşită. Parcă zăresc o reprezentantă a sexului frumos care poartă cu nonşalanţă părul picat peste jumătate de chip, chip pe care îl descoperă şi-l lasă admirat doar în faţa aparatelor de fotografiat, sau poate nici atunci... şi misterul rămâne! 

 Rare sunt zilele în care simt nevoia să mă "elegantez", cum spuneam. O ocazie specială, o cină în familie, până şi o ieşire nebună cu fetele într-o seară de weekend cere de la sine o astfel de prezenţă, mai cochetă. 

 În rest mă mulţumesc cu o ţinută simplistă şi de cele mai multe ori pun pe mine ce găsesc: o pereche de jeanşi rupţi / tociţi, un tricou larg, nişte balerini simpli sau imprimaţi ar defini pentru mine ţinuta ideală de zi cu zi. Şi părul prins aiurea, într-un semi-coc sau simplu, o coadă de cal, cât mai grăbit. Totuşi, cu stil! 

  

 Ha! Am zis cam multe despre acest subiect şi nu vreau să las greşita impresie cum că viaţa mea gravitează în jurul modei, pentru că nu e cazul - cel puţin deocamdată! - şi nici că oraşul înseamnă pentru mine doar drumul până la mall, dus-întors! 

  

 So... don't get so stressed when you get dressed, girls! 

Boss-ul.

E inceput de septembrie, un inceput care trage dupa el o multime de probleme. Inceput de scoala. Da, n-am uitat!

Cum tot ce-i frumos nu dureaza mult, uite ca e gataaa. Cum ce e gata?! Vacanta de vara, cea mai lunga si mai frumoasa, cea mai nebuna. A fost o vacanta frumoasa! Am vazut munte, dar mai ales am vazut mare, am umblat de nebuna prin fel de fel de locuri necunoscute cu persoane poate la fel de... necunoscute, am petrecut pana dimineata de cate ori am avut ocazia, am pierdut nopti cu prietene la barfe cafele si tutun. Din punctul asta de vedere poate e un inceput, pentru ca or sa mai fie de-astea, nu-mi fac griji! De cele mai multe ori, am avut de a face cu nervii lu' tata, pentru ca e fenomenal si eu ii seman si imi place la nebunie sa trec de bariera bunului simt in ceea ce-l priveste, si totusi stiu ca gresesc! Daca imi spune sa ajung la ora 23:00, intotdeauna imi pun intrebarea : "Oare ce-am sa patesc daca intarzii juma' de ora?!", si uite asa de la jumatatea aia de ora se face una intreaga. Cand ajung acasa, imi vine sa intru in pamant de rusine uneori si parca nu vreau sa ii ies in cale sa incepem o dicutie interminabila, eventual sa il umplu de nervi inainte de culcare. Imi trece adesea un gand prin minte, cum ca pana dimineata, poate uita.. Dar de cele mai multe ori nu e asa - e vorba si de norocul meu aici!

Si daca vara asta a fost asa, ma gandesc ca vara viitoare va fi si mai si, si tot asa. O persoana cu mai multi ani ca mine poate n-ar intelege ce zic eu aici, dar eu stiu cel mai bine ca atunci cand gresesc am de a face cu tata si nu e tocmai bine!

Un om solid, cu o privire agera pe care il respect si pe care foaaaarte rar am curaj sa-l contrazic. E un domn bine si o inteleg perfect pe mama. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica ii spuneam mamei mele ca ma voi casatori cu tata! Acum parca mi-as dori un barbat ca el. Nu vreau sa vad in el un tata - Dumnezeule!! - vreau sa-l vad cum il vede mama acum pe el. E simplu si fericit, e hotarat si serios, mai ales cand vine vorba de mine. Pentru ca ma iubeste si din prea multa grija, e strict si imi cere mereu sa-l ascult.

Tind sa cred ca sunt un copil bun, adica n-am gresit prea mult ... pana acum!

Nu ma lasa in orice anturaj, imi critica prietenii, imi zice mereu ca X nu face bine ce face,in consecinta nu trebuie sa am vreo treaba cu el. E trecut prin multe si nu vrea sa fac aceleasi greseli pe care le-a facut el, ma invata de bine. Imi vrea binele si stiu asta. Si il admir! Pentru ca a luptat de cand il stiu si inca face tot posibilul sa imi faca toate poftele, sa nu-mi lipseasca nimic si sa ma stie ca sunt bine. Sunt fata lui!

Te iubesc, tati!