Nu e tarziu!

  

Respiră! Ai respirat?!  

   Acum gândeşte-te că în acelaşi timp cât tu ţi-ai umplut plămânii cu aer, cineva a expirat pentru ultima dată. Cineva a pierdut lumina şi speranţa pe care tu încă le ai, a pierdut timp, a pierdut vise şi amintiri, căldură şi afecţiune. Îţi dai seama ce norocos eşti? 

   Gândeşte că ce ai tu, alţii şi-ar dori să aibe şi oricâtă muncă depun, nu reuşesc să fie în locul tău. 

   Zâmbeşte, bucură-te şi încearcă în fiecare zi să faci pe cineva să zâmbească, chiar dacă acel cineva eşti tu! Încearcă, şi vei vedea că nu e greu. Fii bun cu cei din jur şi vei vedea că binele se întoarce la tine. Stabileşte-ţi ţeluri şi încearcă din răsputeri să le atingi! Visează! - nu te costă nimic. Fii încrezător şi adună-ţi puterile să schimbi ceea ce nu e bun şi nimănui nu-i place! Nu aştepta să vină binele la tine - binele ţi-l faci cu mâna ta! 

 Nu îţi ia mult timp să citeşti cuvinte, mai greu e să pricepi înţelesul lor. Opreşte ceasul în loc, take you time... 

  

 A! Şi încă ceva. Nu te limita, uită-te bine la linia orizontului şi dacă nu o vezi, imaginează-ţi că ea este mereu acolo... 

f a s h i o n.

  

 DA! E un subiect foarte mediatizat în rândul tinerelor din ziua de azi, începând cu 17 şi terminând cu X ani. Şi mie îmi place şi nu zic 'nu' niciodată unei serii rapide de shopping. Mi-e greu să refuz până şi un banal "looking". Mulţi oameni spun că nu are rost să te uiţi, dacă nu cheltuieşti nici măcar un leu. Păi tocmai... în cazul meu, orice clipă monotonă îşi găseşte alinarea prin magazine, se pierde printre rafturi şi umeraşe, printre preţuri care urcă până la cer şi printre mult aşteptatele reduceri. Dau un telefon, două şi trebuie să găsesc pe cineva care să fie la fel de dornic ca şi mine să-şi clătească ochii prin magazine. Pentru mine e o activitate extraordinar de plăcută, chiar şi relaxantă. 

 De cele mai multe ori, recunosc, mă amăgesc! Spun asta pentru că văd multe lucruri care-mi plac nespus de mult, nu îmi trebuiesc neapărat, dar mă cred în stare să fac loc în şifonier pentru absolut orice. 

 Şi fiecare obiect vestimentar nou achiziţionat îmi stârneşte un interes fantastic: încep să mă probez ca o nebună, să defilez în faţa oglinzii, să văd cu ce poate fi asortat, accesorizat. 

 Când răsfoiesc reviste, păţesc cam acelaşi lucru: zăresc o mulţime de ţinute, care purtate până şi pe stradă sunt adevărate eye-catchers. Îmi place! Îmi place să ştiu ce se poartă, dar totodată şi cu ce îmi şade mie bine. Şi astfel le îmbin. 

 Nu am un stil anume: depinde de starea în care mă aflu. Uneori îmi place să fiu elegantă, deşi asta nu implică neapărat o pereche de pantofi lăcuiţi cu toc de doisprezece. Elegant în mintea mea înseamnă până şi o simplă cămaşă, un pantalon negru sau alb (de ce nu?) până la glezna; cât despre culori, nu mă "arunc" în chestii ţipătoare la o ţinută elegantă. Poate doar o nuanţă aprinsă de roşu pe buze, care poate fi suficientă pentru a întoarce priviri. Îmi mai place la nebunie şi acel aer de mister, pe care l-aş împrumuta de la oricare din doamnele care îl poartă cu o graţie şi o fineţe desăvârşită. Parcă zăresc o reprezentantă a sexului frumos care poartă cu nonşalanţă părul picat peste jumătate de chip, chip pe care îl descoperă şi-l lasă admirat doar în faţa aparatelor de fotografiat, sau poate nici atunci... şi misterul rămâne! 

 Rare sunt zilele în care simt nevoia să mă "elegantez", cum spuneam. O ocazie specială, o cină în familie, până şi o ieşire nebună cu fetele într-o seară de weekend cere de la sine o astfel de prezenţă, mai cochetă. 

 În rest mă mulţumesc cu o ţinută simplistă şi de cele mai multe ori pun pe mine ce găsesc: o pereche de jeanşi rupţi / tociţi, un tricou larg, nişte balerini simpli sau imprimaţi ar defini pentru mine ţinuta ideală de zi cu zi. Şi părul prins aiurea, într-un semi-coc sau simplu, o coadă de cal, cât mai grăbit. Totuşi, cu stil! 

  

 Ha! Am zis cam multe despre acest subiect şi nu vreau să las greşita impresie cum că viaţa mea gravitează în jurul modei, pentru că nu e cazul - cel puţin deocamdată! - şi nici că oraşul înseamnă pentru mine doar drumul până la mall, dus-întors! 

  

 So... don't get so stressed when you get dressed, girls! 

Boss-ul.

E inceput de septembrie, un inceput care trage dupa el o multime de probleme. Inceput de scoala. Da, n-am uitat!

Cum tot ce-i frumos nu dureaza mult, uite ca e gataaa. Cum ce e gata?! Vacanta de vara, cea mai lunga si mai frumoasa, cea mai nebuna. A fost o vacanta frumoasa! Am vazut munte, dar mai ales am vazut mare, am umblat de nebuna prin fel de fel de locuri necunoscute cu persoane poate la fel de... necunoscute, am petrecut pana dimineata de cate ori am avut ocazia, am pierdut nopti cu prietene la barfe cafele si tutun. Din punctul asta de vedere poate e un inceput, pentru ca or sa mai fie de-astea, nu-mi fac griji! De cele mai multe ori, am avut de a face cu nervii lu' tata, pentru ca e fenomenal si eu ii seman si imi place la nebunie sa trec de bariera bunului simt in ceea ce-l priveste, si totusi stiu ca gresesc! Daca imi spune sa ajung la ora 23:00, intotdeauna imi pun intrebarea : "Oare ce-am sa patesc daca intarzii juma' de ora?!", si uite asa de la jumatatea aia de ora se face una intreaga. Cand ajung acasa, imi vine sa intru in pamant de rusine uneori si parca nu vreau sa ii ies in cale sa incepem o dicutie interminabila, eventual sa il umplu de nervi inainte de culcare. Imi trece adesea un gand prin minte, cum ca pana dimineata, poate uita.. Dar de cele mai multe ori nu e asa - e vorba si de norocul meu aici!

Si daca vara asta a fost asa, ma gandesc ca vara viitoare va fi si mai si, si tot asa. O persoana cu mai multi ani ca mine poate n-ar intelege ce zic eu aici, dar eu stiu cel mai bine ca atunci cand gresesc am de a face cu tata si nu e tocmai bine!

Un om solid, cu o privire agera pe care il respect si pe care foaaaarte rar am curaj sa-l contrazic. E un domn bine si o inteleg perfect pe mama. Imi aduc aminte ca atunci cand eram mica ii spuneam mamei mele ca ma voi casatori cu tata! Acum parca mi-as dori un barbat ca el. Nu vreau sa vad in el un tata - Dumnezeule!! - vreau sa-l vad cum il vede mama acum pe el. E simplu si fericit, e hotarat si serios, mai ales cand vine vorba de mine. Pentru ca ma iubeste si din prea multa grija, e strict si imi cere mereu sa-l ascult.

Tind sa cred ca sunt un copil bun, adica n-am gresit prea mult ... pana acum!

Nu ma lasa in orice anturaj, imi critica prietenii, imi zice mereu ca X nu face bine ce face,in consecinta nu trebuie sa am vreo treaba cu el. E trecut prin multe si nu vrea sa fac aceleasi greseli pe care le-a facut el, ma invata de bine. Imi vrea binele si stiu asta. Si il admir! Pentru ca a luptat de cand il stiu si inca face tot posibilul sa imi faca toate poftele, sa nu-mi lipseasca nimic si sa ma stie ca sunt bine. Sunt fata lui!

Te iubesc, tati!

Ton... monoton!

Am o stare monotona, ma simt aiurea si caut un motiv si ... nimic! Poate in subconstientul meu stiu ca vina este doar a mea, dar nu vreau deloc sa recunosc asta. Si stii de ce ?! Pentru ca mi-am dorit si imi doresc sa fiu fericita. Si pana acum n-am facut decat sa ma joc: cu altii, si mai ales cu mine insumi! Si stiam ca o sa vina momentul in care sa zic "stop!" pentru ca nu pot continua asa la nesfarsit. Daca ma intrebi acum ce-mi doresc... nu am sa stiu ce sa raspund mai intai: ori ca vreau sa dau timpul inapoi, ori ca vreau sa ma intorc la prima iubire, ori ca vreau sa ma eliberez de tot... si totusi din toate astea, toate par greu de obtinut dar ma gandesc ca daca imi doresc ceva din toata inima, am sa reusesc - exact ca in copilarie, cand aveam parte de tot ce-mi doream fara prea mult efort.

Casc ochii mari si imi dau seama ca in viata incepe sa-mi fie din ce in ce mai greu si ca incet, incet trebuie sa invat sa ma descurc singura! Incep temeri, prejudecati, certuri, false prietenii, incep multe de care singur trebuie sa stii sa te feresti.

Pe cuvantul meu ca acum imi doresc sa fiu din nou copil, sa n-am grija de nimic, ci din contra, sa aibe mama grija de mine, sa ma ocroteasca tatal meu si sa nu cunosc decat binele pe Pamant... Sa fie pace si armonie, sa iubesc pe toata lumea fara sa cer nimic in schimb, sa zambesc mai mereu, sa nu stiu cum e sa plangi. Si parca visez, pentru ca stiu ca nu-i posibil dar tind sa cred ca asa ar fi mai usor si mai bine, dar binele mi-l fac cu mana mea!

Trezeste-te, Larisa! Arata ca poti lupta singura si ca nu e nimeni sa te doboare... cu totii gresim, dar trebuie sa aratam ca avem vointa sa reparam raul facut.

E o perioada grea si ma macina un milion de ganduri... ma rog sa fie bine totul si sa am puterea sa trec eu peste. Eu sunt eu, si nimeni n-ar avea puterea sa ma schimbe - poate doar eu!

Doar un dor de noi...

"Te iubeam cum stelele iubesc cerul, intr-o zi mult prea plina de radiatii ale fenomenelor lunii. Dar gata! Vreau sa cred ca s-a dus tot efectul sedativului care m-a facut sa cred atata timp ca tu ai rolul principal in viata mea.

Imi era chiar bine fara imaginea ta care se reflecta in toate vitrinele magazinelor candva.

De ce te am in visul de asta noapte, sarutandu-mi finut degetele, cand nimic din ce a fost nu mai este?!... E de inteles ca tu ai fost cel de la care veneau intotdeauna florile. E de inteles ca m-ai facut sa simt primul fior si totodata cel mai aprig dor in momentele cand nu erai langa mine! La fel am inteles si ca ma indragostisem enrom de tine...Eram dependenta de atingerea ta, de soaptele tale, de vocea ta, ca mai apoi sa fiu dependenta de noi doi, nu doar eu si tu...

Acum incep sa fumez fericirea ce ai creat-o in sufletul meu pe cand te-am vazut prima data. Copila aia de 16 ani care nu stia nici cum sa se prezinte de emotie eram eu.

De te uiti la mine acum, vezi ca beau din cana aia in care ai baut tu ultima cafea fara zahar in hamacul din curte. N-as crede ca si asta ai uitat. Zau asa!

Din scrumul tigarii las acum sa se prelinga cele mai amare lacrimi pe obraji, pe buze, pe gat. Sunt scursa de orice putere cand imi amintesc cum te jucai in carliontii parului meu, sau cum veneai tip-til prin spatele meu, pentru ca mai apoi sa ma lasi sa ghicesc cine era cel care imi tinea mana la ochi. Sau cand ma luai in brate, pe sus, si alergai cu mine prin tot parcul.

Mai stii acnd ma sunai fara motiv, indiferent de ora si imi spuneai tot felul de lucruri banale doar ca sa-mi auzi vocea? Sau erau si momente cand ma puneai sa-ti cant melodii vechi, inganam impreuna ultimul vers si apoi suspinam dupa refren. Stii... in ritmul asta nu as mai incheia niciodata o lista in acre domina momentele petrecute impreuna.

Cum de nu te mai am in minte inca? Cum de nu doar in minte? Despre aceasta enigma o sa vorbesc mai incolo. Acum nu pot sa raspund la nicio intrebare, nu indraznesc sa-ti mai spun aceleasi 2 cuvinte si 8 litere pe acelasi ton... Am amutit - m-am indragostit de eul tau liric care mintea cel mai frumos uneori.

Te prefaceai atat de bine cum ca ai fi fascinat de felul meu de a fi...

La inceput eram de-a dreptul scarbita de faptul ca am avut de a face cu tine. Acum aproape ca nu mai simt nimic. Sunt un corp pierdut printre oameni, prin lume, printre tot ceea ce ma inconjoara si nu mai am sentimente pentru nimic. Traiam in vid si mi se parea ca o inchisoare totul. Nici nu cutezam a ma apropia de acea linie a orizontului acre parea a fi singura scapare, singura iesire din tot ce nu vroiam sa ma cuprinda si pe mine.

Chit ca aproape uitasem de tot, imi apareau o groaza de deja-vu-uri in minte, ce treceau ca trenurile prin Gara de Nord.

Aveam si idealuri si idei noi si am tineam de ele scai. Astfel imi ascundeam sub patura de aparente inselatoare tona de probleme personale care nu-mi dadeau pace.

Ma simteam protagonista unei eternitati duale. Imi cautam umbra din privire, pe ea si pe restul, dar nu mai era nimeni; doar niste creioane risipite pe schitele de pe birou si poate niste perne aruncate imprastiat pe jos...

Eram numai melancolie si durere toata, si simteam cum viata aluneca din mine, prin varfurile degetelor, imbiband podeaua de la un capat la altul. Din mansarda se auzeau din nou sunete, note muzicale morbide care mi se infigeau in vene.

Deodata podeaua mi se fisureaza sub picioare si cad.

Liniste.

Afara e din nou viata, iar in camera o lume dominata de alb, insa eu tot aici ma gasesc cu o dorinta parca tot mai mare de a atinge apogeul unei fericiri ideale. Nu-mi ramanea decat sa astept,sa astept... sa ma uit la acul de ceasornic care ticaia tot mai apasat si iar sa astept..."

fac ce-mi place, ce-mi doresc ...